În ultimii ani, pentru o eficientizare a costurilor, în toate domeniile se preferă lucrul pe proiecte. Astfel, se speră că banii finanțatorilor vor ajunge exact acolo unde este nevoie de ei, fiind cheltuiți cu folos. Dar utilitatea reală a unui proiect este greu de apreciat. Dacă teoria managementului de proiecte se învață, iar implementarea se deprinde prin practică, este mult mai greu să obții rezultatele calitative dorite pe termen mediu și lung. Și totuși, aceasta face diferența dintre un proiect bun și un proiect eficient.
A gândi un proiect bun este un proces dificil; este nevoie de creativitate și de o cunoaștere exactă a nevoilor pentru care se oferă soluții. Însă pentru a implementa un proiect bine gândit, sunt necesare și multă experiență, o bună cunoaștere a costurilor și resurse suficiente, dar și anumite „resurse” pe care niciun finanțator nu le ia în calcul, dar fără de care un proiect poate da greș: pasiune, răbdare, tenacitate, organizare și spirit de jertfă, capacitatea de a gândi rapid și de a propune soluții alternative etc. Pentru că un proiect este un fel de trântă cu necunoscutul: oamenii sunt imprevizibili, ca și starea vremii, banii se termină repede, pentru că prețurile reale sunt mult mai mari decât bugetul alocat, aparatura se mai strică, apar costuri suplimentare etc., etc.
Proiectul Meşteşug şi patrimoniu. Ţiglăritul în viziunea arhitecţilor este un proiect eficient, deoarece a reușit să ofere rezultate deosebite pe termen scurt, mediu și lung, constituind totodată o experiență de neuitat pentru organizatori și beneficiari.
Proiectul s-a desfășurat în perioada 19 – 28 august 2016 în satul Apoş (comuna Bârghiș) din județul Sibiu, cu sprijinul partenerilor săi tradiționali, Global Heritage Fund și Anglo-Romanian Traditional Trust Asociation, dar și cu al altor parteneri de încredere: Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnice din Timișoara și Asociația Sinaptica.
Proiectul a fost finanțat de către Uniunea Arhitecților din România și s-a adresat studenților arhitecți dornici să cunoască mai bine tehnicile tradiționale de construcție, avantajele și dezavantajele acestora, să devină mai conștienți de modul în care construcțiile pe care le creează interferează cu peisajul cultural și cu cultura locală și de posibilitatea deloc neglijabilă ca impactul construcțiilor pe care le concepe să fie dăunător (ceea ce, cu siguranță, niciun arhitect nu-și propune). Totodată, arhitecţii trebuie să conștientizeze de timpuriu necesitatea folosirii materialelor tradiționale la restaurarea clădirilor de patrimoniu, pentru un rezultat cu adevărat durabil și de calitate.
De aceea, Asociația MONUMENTUM a organizat două ateliere de țiglărit în satul Apoș, unde în urmă cu doi ani a construit și a deschis o țiglărie care produce țiglă manuală după modele, rețete și tehnici tradiționale. Țiglăria, inaugurată în prezența Alteței Sale Regale, Prințul Charles de Walles, se bucură deja de succes, lucrează la capacitate maximă, iar produsele ei sunt foarte căutate. Succesul i-a determinat pe membrii Asociației și partenerii lor să mai construiască la Hosman o țiglărie, inaugurată în acest an, luând în calcul ridicarea, în viitor, a încă două țiglării.
Construcția acestor țiglării poate părea un proiect nerealist, ținând seama de zona destul de săracă în care se construiesc, dar nu este așa. Dimpotrivă, ele fac parte dintr-un plan de dezvoltare pe termen lung bine chibzuit, în funcție de nevoi reale: ele vor asigura țiglă tradițională pentru o zonă destul de mare, bogată în biserici săsești fortificate și patrimoniu vernacular (case, șure, case parohiale, conace, diverse clădiri de secol XVII – XIX) care au nevoie de reparații și restaurări.
De altfel, tocmai această viziune amplă mărește eficiența fiecărui proiect al Asociației MONUMENTUM, peutru că ele sunt gândite convergent, completându-se unele pe altele ca într-un puzzle. Continuitatea și complementaritatea sunt atuuri importante ale proiectelor Asociației.
Astfel, chiar de la proiectarea țiglăriei din Apoș, s-au stabilit și scopurile educative și culturale care vor completa funcția practică a țiglăriei. S-a stabilit chiar locul unei viitoare expoziții de țigle tradiționale, s-au luat aprobările necesare. Acesta a fost terenul propice pe care s-a desfășurat proiectul Meşteşug şi patrimoniu. Ţiglăritul în viziunea arhitecţilor.
Dar o expoziție de țiglă, chiar dacă este interesantă ca atare pentru localnici și pentru turiști, poate deveni și teatrul unui proiect mai amplu, de data aceasta, educativ, ai cărui beneficiari să fie studenții de la Facultatea de Arhitectură. Astfel, eficiența pe termen lung a proiectelor Asociației a crescut și mai mult.
De aceea, Asociația și partenerii săi au organizat la țiglăria de la Apoș un atelier pentru studenții arhitecți. Studenții urmau să cunoască și să practice producerea țiglei manuale; să conceapă un spațiu expozițional, pe care să înceapă să-l construiască după tehnici de construcție tradiționale locale.
Așa că 12 studenți arhitecţi şi 2 arhitecţi au venit la Apoș, au luat contact cu arhitectura locală și peisajul cultural, au conceput un spațiu expozițional (de fapt, au fost mai multe echipe care au propus mai multe proiecte, din care a câștigat unul), au adus materiale de construcție și au săpat și construit fundația viitorului pavilion. O altă echipă i-a ajutat pe meșterii țiglari, deținători ai secretelor de meserie (know-how) care nu se pot transmite decât prin practică sistematică, de la meșter la ucenic.
Practica intensivă a fost echilibrată cu o foarte interesantă prezentare despre învelitorile tradiționale din Transilvania, susținută de profesorul Adrian-Andrei Rus, și cu un curs de management de proiect, îmbinând meșteșugit partea teoretică cu cea practică, susținut de către Pîrvu Ionică.
Astfel, studenții au avut ocazia să-și completeze cunoștințele teoretice cu informații din domenii diferite, dar complementare, care, foarte probabil, le vor fi de folos pe viitor; au înțeles mai bine munca muncitorilor, a celor ce le pun în operă proiectele, ceea ce înseamnă primii pași spre o bună colaborare cu executanții unui proiect arhitectural; și-au cunoscut și dezvoltat mai bine abilitățile manuale, învățând din practică și nu numai din teorie despre proprietățile materialelor de construcție tradiționale: piatra, lutul și lemnul; au înțeles ce înseamnă o bună organizare, cât de important este lucrul în echipă și cum se poate ameliora factorul timp. Și, nu în ultimul rând, au înțeles că o bună proiectare trebuie să țină seama nu numai de dorințele clientului, ci și de peisajul cultural în care se înscrie noua clădire, de comunitate, de cultura locală, pentru ca opera nou creată să fie o capodoperă, armonios integrată în context. Pentru tineri de 20 – 24 de ani (în medie), mulți provenind din zone cu un alt tip de arhitectură locală sau din orașe, toate aceste informații au fost mai mult decât binevenite.
Dar nu au fost singurii beneficiari ai proiectului. Indirect, comunitatea locală a avut de câștigat de pe urma atelierului desfășurat în sat. Unii localnici au dat o mână de ajutor, destul de sporadic și de timid, dar au început să înțeleagă faptul că și cultura lor locală este valoroasă și merită apreciată.
De altfel, existența țiglăriei și a unui grajd ce oferă servicii profesioniste de călărie, cu cai de rasă, pentru amatori, proiect al unui tânăr întreprinzător, deja atrage turiști în Apoș, un sat foarte retras, ascuns parcă într-o zonă de o rară frumusețe.
Prin urmare, de acest proiect al Asociației MONUMENTUM, ca și de alte proiecte ale sale, beneficiază, în cercuri concentrice din ce în ce mai ample, un număr mare de beneficiari. Fără să scadă din standardul înalt de calitate (pe termen lung, proiectul urmărind promovarea țiglei tradiționale pentru acoperirea monumentelor istorice), Asociația a reușit să realizeze și anul acesta un proiect eficient, care poate fi replicat în alte zone. Nu ne rămâne decât să sperăm că și vor mai fi arhitecți și studenți care le vor urma exemplul sau vor colabora cu Asociația la alte proiecte, la fel de interesante, într-o rețea vie de actori ai patrimoniului care să ajute la protecția reală a patrimoniului imobil românesc.
Ana Pascu – muzeograf 1A
Muzeul Național al Țăranului Român